Din punctul meu de vedere toate bâţâielile şi fermentaţia asta puturoasă din politica est-europeană nu sunt nici despre corupţie, nici despre homosexualitate, avort sau radicalizarea doctrinelor, nici despre creştinism, economie sau sentimente anti-europene. Eu cred că sunt despre restaurarea Blocului Estic, despre spaţiul ex-sovietic şi despre dragostea subconştientă a omului pentru totalitarism. Totalitarismul este facil, uşor de înţeles şi abordabil. Oamenii se adaptează al el foarte uşor pentru că totalitarismul are un mare avantaj. Nu necesită înţelegere, responsabilitate civică sau implicare socială. Totalitarismul nu solicită eforturi intelectuale din partea celor asupriti şi vine la pachet cu certitudini, cu tuşe groase şi bule papale date de undeva de sus, la care toată lumea trebuie să se conformeze fără excepţie. Nu te obligă să gândeşti şi să-ţi pese. Democraţiile presupun eforturi constante din partea noastră, au nevoie de mentenanţă, se strică foarte uşor şi sunt fragile tocmai datorită principiului de la care pornesc: oameni pentru oameni şi putere distribuită egal.

Dictaturile nu au oameni, au un “aparat politic şi de conducere” în care puterea e concentrată în mâinile unui grup retrâns. Acestea nu ies niciodată din parametrii de funcţionare şi toată lumea ştie, din tată-n fiu, care sunt regulile şi ce trebuie făcut pentru a te conforma. În democraţie legile şi orânduirea sunt într-un permanent flux, regulie se modifică pentru că sunt supuse mereu scrutinului şi opiniei publice. E enervant, te solicită emoţional şi intelectual. Majoritatea oamenilor urăsc efortul intelectual şi, poate mai important, urăsc varietatea şi diferenţele pe care nu le pot înţelege. În totalitarism nimeni nu este diferit şi ideologia vine de sus, nu trebuie să ţi-o faci singur. Destinul tău a fost prestabilit la naştere. Vei face şcoală, vei munci în fabrică sau pe câmp, vei primi casa şi, dacă eşti cuminte, vei primi o maşină.

Democraţia te aruncă în viaţă cu capul înainte şi te obligă să preiei controlul asupra propriului destin. Este înfricoşător şi greu. Nu are cine să ia decizii pentru tine. Toţi oamenii sunt înspăimântător de diferiţi, nimeni nu se adaptează la nevoile şi prejudecăţile tale, ba te mai obligă să respecţi şi nevoile lor. De aceea oamenii trag mereu la dictatură ca musca la rahat. Pentru că e obositor să gândeşti de capul tău, e greu să te implici şi cu atât mai greu să-i înţelegi pe alţii sau nevoile lor. E foarte greu să-ţi asumi răspunderea pentru viaţa sau faptele tale. Trebuie să vină cineva care să expulzeze tot ce ne sperie, să ne exorcizeze de greu, nou sau diferit. Trebuie să ni se spună cum să gândim şi să ni se dea soluţiile tuturor problemelor. Trebuie să vină cineva să ne ierte de ură şi de toate păcatele. Să ne mângâie pe creştet că am fost cuminţi şi merităm o ciocolată pentru că ne-am lăsat pradă celor mai josnice trăiri.

Oamenii urăsc mocnit oamenii excepţionali. Ne trebuie ierarhii bine stabilite şi garanţia fermă că nimeni nu poate sări de la locul lui. Vrem un stăpân milostiv care să ne scutească de tot. Poate fi Putin, Erdogan, Orban, Hussein, al Saud, Mao, Bush, Trump, Ceauşescu sau oricine altcineva. Poate fi Dumnezeu. Important e să ştim şi noi ce avem de făcut, ca să ne culcăm la loc liniştiţi. Aşa că toată zbaterile astea sunt despre natura umană. Democraţia nu ştie să se apere de natura umană, iar dictatura profită de ea. Cam atât.